Motivaţie

Poveștile sunt pentru copii o sursă de inspirație, precum și un instrument de cunoaștere pentru lumea înconjurătoare. Ele îi poartă pe cei mici, și nu numai, într-o lume imaginară cu eroi și eroine. Cu toate acestea, poveștile de viață care nu seamănă celor din basme, trec nevăzute sau, uneori, sunt chiar negate. De aceea, nevoia de a avea noi modalități pentru a descifra lumea prezentă, chiar pornind de la povești, este atât de actuală.

Ce facem

Organizația noastră realizează ateliere de povești alături de copii, cu atenție față de necesitățile lor de cunoaștere și adaptate vârstei acestora.

Poveștile aduc în atenția lor și adulților cu care lucrează, momente de viață precum prietenie, bucuria de a face lucruri împreună, prin colaborare, dincolo de aparențe.

Acestea oferă momente de reflecție asupra diversității, stereotipurilor de orice fel, dar și toleranței. Considerăm că în felul acesta putem crea un cadru care să permită expunerea la diversitate şi să evite limitările oferite de anumite tipare.

 

44

ateliere de poveşti

peste 1200

copii prezenți la Atelierul de poveşti

peste 54

cadre didactice prezente la Atelierul de Povesti

Testimoniale Copii